1.Frangerea Aripilor

        

   

Este oficial. Astazi este 12 februarie. Am 17 ani (in sfarsit!!!) si ma simt ca si cand as avea vreo 20. Apropo, numele meu este Sophia Eagle. Lumea din jur ma felicita incontinuu si am senzatia ca nu se va opri; de aceea vreau sa se termine ziua cat mai repede.Eram singura acasa, deci nu aveam pe cine sa pun sa-mi citeasca mesajele. Deja imi inchipuiam ce avea sa urmeze. Deci, hai sa incepem:

Mama:  La multi ani, iubirea mea. Sper sa nu cheltui foarte multi bani astazi (nu ca nu ai avea de unde). Incearca sa iti ti secretul in siguranta chiar daca ai implinit varsta de 17 ani. Stiu ca este greu pentru tine, dar te vom ajuta. Mama te iubeste.

Tata:  Cum se simte puiul meu de 17 ani? Tanara, nu-i asa? Sper sa ti se implineasca toate dorintele, si stiu ca si mama ti-a zis asta dar: AI GRIJA CU BANII ASTAZI!!! Du-te in living si vezi ce ti-am lasat impreuna cu mama (un micut cadou). Sa fi fericita.    P.S.:  Stiu ca nu mai esti la varsta la care sa iti spun ce sa faci, insa ai grija si cu baietii (fiind ziua ta, si tu fiind asa frumoasa, sigur toti vor sta pe capul tau). De asemenea nu uita sa nu iti dezvalui secretul, nu ai irosit atatia ani sa-l ascunzi ca sa te dai tocmai acum de gol.

M-am ridicat lenes de pe scaunul de la bucatarie si am inceput sa-mi fac drum printre miile de alte cadouri lasate de parintii mei de cand s-au trezit. Ei imi zic mie sa am grija cu banii, dar ei nu se opresc din cumparaturi. Off!!! Uite-ma in living; nu aveai cum sa nu vezi uriasa cutie ce statea in mijlocul camerei. Am ramas socata. Parca spuneau un “micut cadou”. Am incercat sa desfac cutia insa parea ca imi da de furca acest lucru. Puteau sa intre lejer vreo doua sau trei persoane in ea. Dar am vazut ce era acolo: un urias caine, un Saint Bernard, cainele pe care mi-l dorisem din totdeauna, insa tata mereu zicea ca lasa par. Da… acum era pui… deci era un micut cadou. L-am luat in brate cu lacrimi in ochi.Vroiam sa le multumesc atunci pe loc.. Asezandu-ma cu el pe canapea, am inceput sa formez numarul mamei, apoi al tatei ca sa fac o conferinta.

-Buna mama. Buna tata.

-Buna, printeso? Cum te simti de ziua ta?

-Sunt obosita sa tot citesc mesaje. Sunt vreo duzina, nu stiu daca le termin pana la Craciun.

Tata pufni. Mama rase.

-V-am sunat sa va multumesc pentru cadoul minunat.

-Care dintre cele vreo 20 de pe ziua de astazi? a intrebat mama.

-Stii despre ce vorbesc. Despre Aaron, mama.

-Deja i-ai dat un nume? Esti foarte rapida, zise tata pufnind.

-Oricum, va mltumesc din tot sufletul. Este cea mai buna zi de nastrere a mea. In fine, nu chiar. Am de citi o multime de mesaje asa ca vorbim mai tarziu.

-Bine, puisorul tatii.

-Nu imi mai spune asa. Am 17 ani, iar peste 365 de zile fac 18 ani. Cand o sa incetezi sa-mi mai spui asa?

-Iarta-l, draga mea, sti ca e foarte sacaitor cateodata. Te iubim mult.

-Si eu pe amandoi.

Si cand am crezut ca intr-un final vor inchide telefonul, am auzit:

-Sophia! Sophia!

-Da!

-Ai grija de tine asta, draga mea. Stii despre ce vorbesc.

-Mama, nu e nevoie sa imi spui in fiecare minut al vietii mele ca trebuie sa pastrez secretul. O stiu foarte bine si crede-ma ca nu imi place chiar deloc. Acest secret e minunat, dar in acelasi timp imi distruge viata, ma face sa imi mint prietenii. Nu mai vreau sa fac asta. Dar sunt obligata. Insa nu stiu cat voi mai rezista; am ajung la capatul puterilor.

Apoi am inchis telefonul. Imi parea rau ca am vorbit asa cu mama. Asa ca i-am scris un mesaj :

“Scuza-ma, mama, ca ti-am vorbit asa, dar astzi este ziua mea si vreau, macar o data pe an, sa fiu lasata sa fac ce vreau. V-am promis, si tie si tatei, ca secretul va fi in siguranta. Aveti incredere in mine. Va iubesc pe amandoi si nu as putea face una ca asta, sa va condamn pe amandoi. Acum ma intorc la citit mesaje. Iarta-ma inca o data!”

Bunica si bunicul: La multi ani!!! Sa fi fericita si iubita! Fie ca stelele sa te ajute in drumul tau! (Stiu, o remarca foarte speciala, dar bunicaii aveau  dreptate, stelele aveau sa ma ajute foarte mult in perioada ce va urma).

Cea mai buna prietena a mea, Elizabeth: La multi ani!!...Bla bla bla.. Ne vedem la ora 19:00? Te astept pe la mine.   P.S.: Nu uita sa te imbraci cu ceva sexy!!! (CEEE!?!?)

Au urmat muuulte alte mesaje, si in curand am dat peste un plic alaturi de care se afla o cutie cu o funda cam mare. Era un plic albastru si numai o persoana inafara de Elizabeth stia de culoarea aceasta: Luke. Scria asa:  Cum se simte prietena mea cea mai buna de 17 ani? Sper ca am fost singurul ce ti-a daruit ceva albastru, dar de asemenea ceva unic. Sper sa iti placa. L-am ales cu mainile mele. Cu dragoste, Luke

Nerabdatoare, am desfacut-o. Inauntrul ei se afla o alta cutiuta, care de data aceasta era rosie. Mainile incepusera sa-mi tremure. Acel patratel minunat de rosu incepea sa-mi dezvaluie ceva: era un lantisor, mai degraba un pandantiv. O poza: o poza cu noi doi. Imi daruise ceva minunat si care stiam ca o sa-l am pentru o vesnicie.

Luke… Ce pot spune despre el? Un tip minunat, de gasca, clasa a 12 bineinteles, care dadea toate fetele pe spate. Nu pot sa neg ca nu-mi place. Insa ne stim de…16 ani…si de atunci suntem foarte buni prieteni si stiu ca nu as putea sa dau cu piciorul unei asemenea prietenii cladita cu atatia ani si care era bazata pe atata incredere.  Insa tocmai aceasta prietenie nu mi-a permis sa ii dezvalui marele secret. Cand aveam 15 ani, aripile si-au facut aparitia, si pana sa ma faca tata sa inteleg ce s-a intamplat cu mine trebuia sa fug de el, il lasam acolo singur si trist, mereu cu impresia ca il abandonez. Mi-era teama de ce ar putea pati cineva daca Ei vor afla ca i-am spus. Mai ales lui Luke, pe care vreau atat de mult sa-l protejez. Doar gandind asta m-au trecut niste fiori imensi.

Deci, hai sa va povestesc ce este de fapt cu mine, care este marele meu secret si de ce nu il pot spune. Sunt un Nephilim. Poate ca nu stiti ce inseamna, dar va voi explica. Tatal meu, Evan Eagle este un inger cazut, iar mama mea, Emily Eagle este o fiinta umana obisnuita. Tatal meu este cazut din momentul in care s-a indragostit de mama si mi-a dat mie fiinta. Asa sunt creati Nephilimi: un inger procreeaza impreuna cu o fiinta umana un copil. Deci am aripi; si inca unele imense.Dar nu sunt totdeauna vizibile; doar cand trebuie sa ma LUPT, sa ma APAR. Daca le folosesc fara aceste scopuri, risc sa mi se taie aripile, lucru ingrozitor pentru un inger (cazut sau nu) sau Nephilim. Nephilimii de fapt sunt blonzi, insa eu tradez traditia: sunt bruneta, dar ochii albastrii ma dau de gol. Mereu Luke ma intreba de ce tatal meu ramane asa de tanar, de parca nu ar imbatrani. Si se intreba de ce avem numele asa de ciudat : Eagle (vultur).

Insa nu sunt singura “ciudata” din familie, inafara de parintii mei. Bunica, mea: Alyson Eagle. Este o… vrajitoare. Si inca una puternica, deoarece este destul de batrana. Iar bunicul: Gabriel Eagle, de asemenea alt vrajitor (el prefera sa isi spuna vraci, dar dupa mine tot aia).De fapt, nu sunt bunicii mei naturali. Alyson si Gabriel Eagle l-au adoptat pe tata cand avea vreo 6 luni. Dar nu conteaza daca sunt sau nu adevaratii bunici pentru ca eu ii iubesc din toata inima si nu as vrea sa pateasca ceva rau. Iar dupa noi, Nephilimii, vin Pazitorii, Ei. Practic, Ei vor sa ma omoare daca spun cuiva secretul meu. De aceea nu pot fi sincera cu Luke sau cu Elizabeth; teama asta imi macina toate puterile.

 Ora 19:00. Trebuie sa imi misc picioarele la Elizabeth. Pun pariu ca sunt o mie de persoane care vor sa ma felicite. In fiecare an da o petrecere “surpriza”, care niciodata nu e de fapt o surpriza. Uite-ma in fata casei. Inauntru era o liniste mormantala, insa nu ma pot lasa dusa de nas asa de usor. Evident, cand am intrat toata lumea a sarit in sus, si au inceput sa ma imbratiseze, sa ma pupe si sa imi ureze toate cele bune.

Dar se intampla ceva. Stiam asta: undeva se dadea o LUPTA. Si trebuia sa ajung acolo cat mai repede. Mi-am cerut scuze si am plecat de la propria petrecere. Luke ma privea ciudat, de parca ar fi stiut. Dar asa ceva nu se putea. Nu ii spusesem, asa ca am luat acea privire ca pe una nedumerita.Trebuia sa-l protejez; si nu numai pe el, ci si pe Elizabeth, toate persoanele care se aflau in acea casa. Simturile mele m-au indrumat catre paduricea de la marginea oraselului  Battle Ground (un mic oras din statul Washington). Si asa I-am vazut. Erau Pazitorii, iar la inceput nu am vazut cu cine se luptau. Mi-am mutat pozitia ca sa vad mai bine. Si am ramas socata: era TATA. Tatal meu se lupta.

-Tata, nu! Ce faci aici?

-Sophia, stai departe! Nu trebuie sa faci asta.

Si apoi a tipat. Sau mai degraba a urlat. Si am vazut cum aripile i-au fost taiate si aruncate ca niste jucarii la picioarele lui. Sangera. Grav. Am simtit cum pamantul imi fuge de sub picioare. Furia mi-a umplut mintea si sufletul. Ma simteam… groaznic.

-Tata, de ce? De ce i-ati facut una ca asta? Ce a facut de a trebuit ca Voi, Pazitorii, sa veniti pana aici ca sa ii frangeti  aripile?

-A incalcat Codul, mi-a vorbit unul dintre ei, cel mai inalt. A spus secretul  si el stia care vor fi consecintele.

-Cum puteti fi asa de cruzi? Cui i-a spus secretul?

-NU stii?

Atunci parca un bolovan m-a lovin in moalele capului.

-Tata, spune-mi ca nu ai facut-o. Spune-mi ca persoana aceea nu e Luke.

-Este ziua ta si trebuia sa te simti bine. Am decis sa-i spun, sa te fac fericita.

-Tu te-ai gandit macar o secunda la asta? La ce avea sa urmeze? Nu stiai ca, sa te vad pe tine cu aripile frante, avea sa-mi cauzeze o durere insuportabila? La ce naiba ti-a fost gandul?

-Sophia Eagle, a strigat tata! Vorbeste frumos!

Unul dintre Ei si-a dres glasul.

-Acum i-am taiat aripile. Poti fi macar multumita ca nu l-am omorat direct.

-Il amenintati cumva? Sau ma amenintati pe mine?

-Copila, stai linistita. Nu avem nimic cu tine. Tatal tau a decis sa incalce prima regula, cea de aur. Cum sufera. Si-a asumat un risc. A pierdut.

-Cum poti vorbi atat de rece? Cum puteti fi Toti atat de rigizi? Chiar nu va pasa decat de Voi?

-Sophia! a strigat tata.

-Ai grija cum vorbesti, Sophia, imi vorbise pe un ton extrem de enervat cel mai scund dintre Ei.

-Voi avea grija de acum incolo. Il pot lua pe tata acum?

-Da. Sper ca te-ai gandit la ce va patit baiatul, nu-I asa?

-Luke! Sa nu cumva sa va atingeti de el.

Furia dadu pe afara. Mi-am desfacut aripile si in maine aveam doua sabii de foc.

-Micuto, imi vorbi altul dintre Ei, nu te poti pune cu Noi. Suntem cinci. Tu esti una. Nu cred ca tatal tau poate suferi inca o pierdere.

-Atunci lasati-l pe Luke in pace. Va promit ca nu va spune nimic. Nu as suporta sa pateasca ceva. Eu m-am chinuit in anii acestia sa nu-I spun nimic, iar daca tatal meu nu o facea, eu nici atat.

Tata ma privea acum cu durere in ochi.

-Dragostea ta pentru Luke e mare. Se vede in ochii tai disperarea.

-Nu conteaza asta. Nu vreau sa fie ranit. Isi va tine gura.

-Sa ne sfatuim!
Ii vedeam acolo. Erau Pazitorii. Erau asa de… de… aveau un aer maret. Tata mi-a atins mana si mi-a sters lacrima din ochi.

-Nu plange. Iubito!
-Cum sa nu plang? Tu nu mai ai aripi. Luke este pe cale sa fie omorat. Iar tu imi cer sa fiu linistita?

-O vom rezolva. Sa stii ca Ei niciodata nu au fost atat de induratori. Nu aveau niciun drept sa iti asculte promisiunile si sa se sfatuiasca.

-Imi pare rau, tata! Stiu ca ai vrut ca ziua mea de nastere sa fie speciala. A fost!

-Si mie imi pare rau Soph, si mie.

Si atunci Ei s-au intors cu fata spre noi. Aveau gheata in ochi. Si atunci m-am temut pentru Luke.

-Vad privirea voastra. Ati decis. Il omorati, am strigat cu putere si mahnire. Nu-mi vine sa cred cat de re…

-Nici nu am scos vreun cuvant.

-Soph, asteapta, mi-a soptit tata, astfel incat sa aud doar eu.

-Esti foarte grabita, micuto.

-Nu imi mai spuneti micuta, puisor, sau stiu eu cum. M-am saturat.  Am 17 ani si ma cheama Sophia.

-Bine, Sophia. Cum sunt inaintea tuturor de aici, ti voi spune ce Am hotarat.

Tacere.

-Poti sa spui mai repede? Tata sangereaza, iar Luke… e singur… dezorientat. Trebuie sa ii explic.

-Bine. Am decis sa nu il omoam pe tatal tau.

-Si Luke?

-Va trai. Dar daca aflam ca a spus ceva, cuiva, tu vei avea aripile taiate, iar el va fi ucis.

-Va multumesc.

Ma simteam ca o proasta sa le multumesc celor care i-au taiat aripile tatalui meu si cand mai aveau putin sa-l omoare pe Luke. Dar trebuia sa o fac. Intr-un final Ei au decis sa nu le curme viata celor doi barbati din viata mea pe care ii iubesc cel mai mult.

-Puteti pleca acum, a vorbi Cel scund.

Si am plecat. L-am dus pe tata acasa si am chemat-o pe bunica sa-I inchida ranile cu puterile ei. Fizic, stiam ca va fi bine, insa cu moralul era la pamant. Nu mai avea aripi si asta il durea cel mai mult. Stiam ca am ceva important de facut: sa vorbesc cu Luke. Aici era o problema uriasa. Nu stiam cat de multe stie el, iar cu tata nu aveam de gand sa vorbesc despre asta; nu acum.