2.Cercul increderii

-Ce se intampla? Hey, sunt treaza!!!

Ridicandu-ma in capul oaselor, am vazut: Aaron tocmai isi lasase o droaie de bale pe mine. Ih!!!

-Aaron!!! Nu mai face asta!
Dupa remarca mea, am vazut cum ochisorii lui se intristasera. Imi era mila; nu-mi placea sa-l vad asa. Si am inceput sa il gadil si sa il scarpin dpa urechi. Hmmm…ii placea. Il aveam deja de 1 zi si simteam o enorma empatie pentru el. Bineinteles, deja ma gandeam cum…

Trrrr!! Trrrr!!
Telefonul meu il speriase pe Aaron si incepusem sa rad.

-Da?

-Ce faci, draga mea?

-Ah! Bine, tata! Tocmai  m-a trezit Aaron (nu intr-un mod foarte placut) si ma jucam cu el. Tu ce faci? Ai nevoie de ceva urgent? S-a mai intamplat CEVA?

-Nu, Soph, Stai linistita. Totul a revenit la normal.

-Nimic nu mai este normal. Ziua de ieri nu a fost una normala. A fost una…Am dreptate, nu exista vreun cuvant care s-o descrie. Tu cum te mai simti? Mai ai vreo durere?

-Nu, iubito. Bunica si-a “aplicat” leacurile pe mine, deci ma simt perfect. Cat se poate de bine.

-Nu minti. Simt o urma de durere in vocea ta. Daca nu e durere, este vreun junghi sau ceva de genu’. Stii ca pe mine nu ma poti minti.

-Da, micuto. Stiu foarte bine.

-TATA!!!

-Ce s-a intamplat?

Deja simteam cum imi fierbea sangele in vine.

-Aaaa. Scuza-ma. Dar nu m-am obisnuit cu faptul ca fetita mea are 17 ani, iar maine-poimaine va avea 18 ani; varsta majoratului.

-Te iert! Deci? Cum e la birou?

-Totul e bine. Liniste ca de obicei.

(Da. Tatal meu era directorul unei banci din Battle Ground-o banca destul de importanta si mare. Deci, avea un birou spatiooos doar pentru el.)

-Ma bucur!

-Da!

-Tata, stiu ce incerci sa faci. Nu mai evita subiectul si intreaba-ma daca am vorbit sau nu cu Luke.

-Pai vad ca m-ai citit. Spune-mi.

-Raspunsul este nu, tata. Am incercat. I-am lasat o groaza de mesaje. L-am sunat de multeee ori. Dar nimic. Este ora 12. Pana acum vorbeam cel putin de 2 ore. Si acum nici macar un minut. Ma simt….Goala si pustiita. E cel mai bun prieten al meu. Nu vreau ca acest secret sa ruineze prietenia dintre noi.

Simteam cum ochii ma intepau, ma usturau. Lacrimile deja isi faceau loc pe obrajii mei. Am inchis telefonul si m-am trantit pe pat. Nu vroiam sa mai stiu de nimic. Vroiam doar sa vorbesc cu el. Dar…

Trrr!!!
Off!

-Da, mama.

-Ce a patit iubirea mamei?

-Nu incepe si tu cu dragalaseniile, mama!

-Bine, vad ca esti foarte irascibila astazi.

-MAMA! Pur si simplu nu am chef sa stau sa va ascult pe tine si pe tata cum va vaitati in fiecare moment. Sunt destul de mare ca sa stiu ce am de facut. Dar nu stiu cum.

Si un alt val de lacrimi siroiau.

-Te inteleg, Sophia. Dar Luke nu poate sta suparat pe tine o viata intreaga. Pana la urma o sa vorbeasca cu tine. Lasa-l sa se obisnuiasca.

-“Pana la urma”??? Eu vreau ACUM. Nu pot sa stau departe de el. E Prietenul meu, Confidentul meu, Iubirea mea.

-Oh! Soph, tu stii ce e cel mai bine de facut. Dar vezi ca Elizabeth este si ea ingrijorata. Ai plecat ieri de la petrecerea organizata de EA cu multa truda pentru TINE. E cea mai buna prietena a ta, nu o faca sa te urasca.

-Multumesc, mama! Esti cea mai buna. Te iubesc

-Si eu.

Simteam cum mi se sfasie sufletul. Nu o puteam pune pe Elizabeth inaintea lui Luke, dar nici pe Luke inaintea lui Elizabeth. Situatia este foooarte complicata. Dar aveam sa ma descurc. Stiam asta. (SAU NU?)

Un mesaj de la bunica: “Stiu ca acest mesaj nu pica intr-un moment foarte bun, dar breau sa stii ca eu si bunicul suntem alaturi de tine. La fel si stelele. Cel mai bun mod sa uiti este sa nu te mai agndesti. Bunica si bunicul te iubesc, micuta Soph.”

Nu din nou. Cand vor intelege am am 17 ani???!!! Va trebui sa lucrez la asta.

Aaron adormise in bratele mele. M-am ridicat incet de pe pat si am inceput sa ma plim prin casa. Era ora 12:30. Trebuia sa ma sune. 12:40…12:50..13:00. GATA!!! Nu mai suport! Trebuie s-o fac.

M-am incaltat in graba si mi-am pus jacheta pe mine. Afara nu erau mai putin de 20 de grade, deci nu avea sa-mi fie frig. Doar Luke locuia la 2 strazi de mine. Uitandu-ma in oglinda am zarit ceva, se ascunde acolo… Era lantisorul de Luke. L-am desfacu. Am privit. Am suspinat. Am plecat.

Mergand, ma gandeam ce avea sa-I spun:

-Luke, imi pare rau! Nu vroiam sa fii ranit!

Sau…

-Luke! Sunt tot eu, Soph a ta! Nu m-am schimbat.

Nimic nu mergea. Mintea imi era totusi goala. Amd ecis sa nu-mi mai bat capul si sa las totul a vina pe moment. Nu era momentul sa-l mint. Oricum avea sa afle totul. (Doar n-o sa-l las sa citeasca de pe Internet despre Nephilimi. Nu era corect. Eu am facut-o, eu ma voi descurca. Ma rog, tata a facut-o, dar tot eu voi descalci povestea.).

Uite-ma in fata usii lui. Oare ma va primi?

Trrrr! (nu si-a schimbat soneria? Este foarte enervanta)

-Cine este?

Un cap se ivi dupa usa.

-A! Tu esti. Pleaca! M-ai mintit. A trebuit sa aflu de la tatal tau. Nu e cinstit ,Soph!

-Nici macar nu ma asculti, nici macar nu ma bagi in seama. Opreste-te sa mai faci asta. Luke, suntem cei mai buni prieteni de o viata. Nu vreau sa se termine asa.

-Sophia Eagle, tu ti-ai facut-o cu mana ta. Ma intreb cum va reactiona Elizabeth.

-Nu o sa faci asta. Nu o sa fi atat de prost incat sa-I spui. Te vor omora, Luke!

-Nu-mi mai indruga minciuni, Sophia. Sunt satul de astea. Du-te si vinde gogosi altcuiva. Eu nu te mai cred.

-Luke, or sa te omoare. Ei! Nu face prostia asta. O data ti-am salvat viata. A doua oara nu stiu daca voi mai putea sa o fac.

Incepusem sa tremur. Nu vroiam sa plang in fata lui. Nu vroiam sa ma stia asa vulnerabila. Dar m-a prins de mana. Era asa de bine. L-am luat in brate. Am stiut atunci ca suntem din nou cei mai buni prieteni.

Luke, trebuie sa orbim! E urgent!
-Tu chiar vorbesti serios? Vor sa ma omoare? Cine?

-Ei! Pazitorii! E o poveste lunga!

-Sophia, nu am timp. Este ora 13:30. Mergeam la scoala inainte sa apari tu. Ma pregateam. Asa ar trebui sa faci si tu. Sunt sigur ca vom avea timp sa vorbim.

-Dar…

-Soph, nu voi spune nimic. Promit!

-Te cred. Ma duc sa-mi iau ghiozdanul. Ne vedem la  liceu.

-Normal, imi spuse Luke. Doar suntem in aceeasi clasa.

M-a sarutat usor pe obraz. Am facut si eu asta. Apoi m-am indepartat si am plecat. Tot drumul spre casa mi s-a parut lung. Dar trecusera doar 5 minute. Mi-am luat ghiozdanul si am pornit spre liceu.

Vestitul “Battle Ground High School” se ivea in fata mea. De obicei, liceul mi se parea OK. Pentru ca stiam ca Luke va fi acolo, langa mine, cu mine si pregatit sa ma ajute oricand. Probabil asa era si acum, dar nu ma simtema la fel.

Mi-am indreptat picioarele lenese spre clasa. Nici bine nu am intrat, caci profesoara Hooligan a inceput:

-Domnisoara Sophia Eagle, ai intarziat cu 2 minute si 35 de secunde.

-Sunteti ceas cumva?

Toata clasa incepuse sa rada. M-am indreptat spre scaunul meu si m-am asezat. Luke ma privea. O stiam. Simteam privirea lui ca o sageata fierbinte in ceafa mea. Am indraznit sa privesc spre el si mi-a zambit.

-Pardon???!!! Cere-ti scuze imediat, domnisoara Eagle!
-Imi cer suze!

-Mai cu sentiment.

-Dorinta aceasta nu vi-o pot indeplini. Imi pare rau.

-Sa trecem peste acest incident, Deschideti cartile la pagina 105 si…

Nu o mai ascultam pe doamna Hooligan. Il priveam. El ma privea. Apoi am primit un biletel.

De la: Luke / Catre: Sophia

“Mi-a placut cum te-ai purtat cu doamna Hooligan. A fost tare meserias. Imi pare rau, Soph, ca nu i-am dat atentie de aseara. Dar cand tatal tau mi-a spus m-am simtit tradat, ruinat, gol…”

De la:Sophia / Catre: Luke

“Imi pare rau ca nu ti-am spus. Pana si tata a facut un mare sacrificiu cand a facut asta. Crede-ma ca sufera acum, dar in acelasi timp este fericit pentru ca m-a facut pe mine fericita. Stia cat indur pentru ca nu iti puteam spune. Ne sti de 15 ani… Mi-a fost  foarte greu, Luke”

De la: Luke / Catre: Sophia

“Te cred. Stai; cum adica sufera? Si-a asumat vreun risc cand mi-a spus mie ca esti un…(nu vreau sa spun asta intr-un biletel de teama ca altcineva sa nu citesca…deci vei intelege tu)? Care? Sophia? Vreau sa stiu! Ai promis ca nu vor mai exista minciuni.

De la: Sophia / Catre: Luke

“Un risc enorm. Dar ai dreptate. Nu te oi mai minti. Insa trebuie sa ai incredere in mine. Nu pot spune ce i-au facu Ei… Nu asa… nu printr-un biletel.”
De la: Luke / Catre: Sophia

“Inteleg. Dar totusi. Trebuie sa-mi zici.”

-Domnisoara Eagle si domnule Hooke, in biroul directorului! Acum!

Of, oare ce am facut ca sa indur toate astea? Nu era suficient ce s-a intamplat ieri? Alta nenorocire asupra capului meu. Ma bucuram insa, ca domnul director a fost foarte bun cu mine si cu Luke si ne-a dat doar o saptamana de munca in folosul comunitatii. Bineintele, si cate o mustrare catre parinti, dar asta nu prea conta. Aveam o saptamana in care sa fim impreuna. Noi 2… Sa vorbim fara ocolisuri. Insa stiam ca Luke trebuie sa afle tot pana sa nu fie prea tarziu.

-Deci, cand vom vorbi? Esti constienta, Soph, ca trebuie sa facem asta nu?

-Da, Luke, stiu. Sunt pregatita. Insa nu stiu daca tu esti pregatit sa afli marele secret din viata mea.

-Am incredere totala in tine, draga mea Sophia. Stiu ca tu ma vei face sa inteleg.

-Cum poti face asta?

-Cum pot face, ce?

-Cum ma mai poti privi in ochi dupa cate ti-am ascuns? Faptul ca sunt un inger, ma rog,… un Nephilim, nu este asa usor de acceptat.

-Nu, si ma doare ca ai asuns asta de mine, atatia ani. Dar am fost, suntem si vom fi cei mai buni prieteni pentru totdeauna. Trebuie sa vorbim.

-Da, Luke. Ma bucur ca esti cel mai bun prieten al meu (Dar as vrea sa fi mai mult de atat, sa fi iubitul meu…)…

-Sophia???
-A, da scuze. Ma gandeam.

Obrajii incepusera sa-mi arda. Simteam cum sangele era involburat. Dar niciodata nu va afla de dragostea mea. Va ditruge prietenia. Nu se poate.

-Ok, atunci vorbim noi… Trebuie sa jung acasa, profa ne-a dat un car de teme.

Si din nou acel pupic si-a facut loc pe obrazul meu, peste gropita mea, care daca ar fi avut viata, s-ar fi insorit din cap pana in picioare. La fel am facut si eu si ne-am luat la revedere. Aveam sa vorbim in curand.

-In sfarsit acasa!

-Ai zis ceva, draga mea?

-Da, mama. Ma bucuram ca sunt acasa.

-A fost o zi lunga. Maine e sambata, deci te poti trezi mai tarziu. Dute si fa un dus apoi daca vrei putem vorbi.

-Asa voi face. Tata unde este?

-Era obosit… Se pare ca dupa ce a vorbit cu tine biroul s-a aglomerat.

-Spune-i ca il iubesc.

Am urcat in camera mea. Am facut un dus si m-am aruncat in patul meu gigant cu tablii albatre. Albatrul… culoare mea favorita.

Trrrr!
Oh! Elizabeth.

-Da! Ce face cea mai buna prietena a mea?

-Foarte rau. M-ai abandonat ieri. Era petrecerea ta.(M-ai auzisem undeva asta. Mama mereu avea gura aurita.)

-Stiu, imi pare extrem de rau. Promit sa ma revansez.

-Ai face bine sa faci asta. Si stiu si cum. Duminica dau o petrecere. Ai mei pleaca in Thailanda. Deci trebuie sa vi!!!
-Promit ca o voi face!

-Apropo, spuse aproape razand. Imbraca-te cu ceva..

-Sexy, am continuat eu. Asta este regula numarul unu cand mergem la vreo petrecere. Stiu. Te iubesc, draga mea prietena.

-Sper sa nu uiti de mine. Te iubesc si eu!
Si asa am terminat si conversatia aceasta. Nu vroiam s-o ranesc pe Elizabeth, dar nu puteam sa-i spun asta. Nu dupa ce vazusem ce patise tata. Era prea rau, prea teribil, eram ingrozita. Ma temeam din nou. Acum pentru ea, si nu pentru Luke.

Gndurile mele parca spuneau: “Totul o sa fie in regula. Totul o sa fie…”

Intreruperea a fost brusca si aproape ca m-am speriat.

Un mesaj. Un mesaj de la. Un mesaj de la Luke.

De la Luke /  Pentru: Sophia:

Nu este tarziu, este abea ora 8. Hai la o plimbare, asa o sa-mi poti povesti totul. Am incredere in tine. Al tau prieten  PENTRU TOTDEAUNA, Luke!”

Aaron adormise langa mine. Era un caina foarte somnoros. Ih! Si foarte balos. Dar il iubeam. Era al meu! Grabita, am fugit la mama.

-Mama!
-Da, draga mea?

-Ma duc sa vorbesc cu Luke. Nu stau mult. Promit. Oricum el are grija de mine.

-Stiu, darga mea. Am incredere in el.

-Si eu.

M-a sarutat usor pe frunte. Mqma mereu il placuse pe Luke. Niciodata nu isi aratase dezaproarea cand vroiam sa ma vad cu el. Iis daduse seama ca tineam la el. Cu adevarat.

-Multumesc!
-Pentru ce, Soph?

-Pentru ca esti fiica cea mai minunata din lume. Ai aripi, si ai viata pe care ti-ai dorit-o mereu.

-Aripile mele sunt bine. Si ma bucur pentru asta. Stii ca daca as putea, i-as da aripile mele lui tata. Dar nu pot. El s-a sacrificat pentru mine. Nu trebuia…

-Shhh!!! Totul o sa fie bine. Dute, Luke te asteapta.

-D, mama. Ai dreptate. Te iubesc.

-Si eu, draga mea!
Un alt mesaj spunea asa:

“Soph, ne vedem la Battle Ground Lake. Stii unde este. Vreau sa fiu acolo cand imi povestesti. Acolo s-au intamplat de obicei cele mai bune lucruri din viata mea.(Bune, pe naiba!!). Sper sa nu intarzii. Luke”

Ma grabeam, si simteam cum picioarele mai aveau putin si incepeau sa alerge singure. Mama avea incredere in Luke, Eu aveam incredere in Luke, iar Luke in mine. Tata nu si-a afirmat niciodata vreo empatie pentru Luke, dar exista. Stia ca el inseamna mult pentru mine. Tata s-a sacrificat pentru noi 2. Si ii voi fi recunoscatoare pentru totdeauna. El stie asta. Dra si el avea incredere in Luke. Totul se baza pe incredere. Noi nu duceam lipsa de ea. Dar cei mai importanti era noi 2: Eu si Luke. Prietenia noastra se baza incredibil de mult pe incredere, si am fost pe cale sa o pierd. N-a fost asa, ma bucur.

Deja il vedeam. Statea acolo, singur, asa cum il lasam de fiecare data cand apareau Ei sau se ointampla ceva ce se lega de Vrajitori, Nephilime, Ingeri Cazuti… Mereu pe fuga. Acum stia si el asta. Stia povara mea. Va fi mai usor acum… Suntem 2.

Auzindu-mi pasii prin iarba, s-a intors. Simteam um ma fixa cu pivirea. Privirea accea de foc. Avea ochii albastrii ca si ai mei. Ne potriveam (Nu aveam sa spun asta niciodata cu voce tare). Ma privea drept in ochi. Asa cum spusese si el :” Fara ocolisuri!”

-Deci, promiti ca imi vei spune tot?

-Promit, cu o singura conditie.

-?

-Sa nu fugi!

-Promit.

Si in fata lui m-am transformat. Am lasat aripile sa-si faca aparitia. Avea incredere in mine. Stiam asta.