4.Musafirul neprevazut

Cum dracu am ajuns eu in situatia asta? Tocmai eu. Simteam cum lumea se tot agita in jurul meu, dar nu prea vroiam sa deshid ochii. In schimb, simteam parfumul dulce dintotdeauna al lui Lexi, insa si un parfum barbatesc cu nu il cunosteam. Ma gandeam ca e tata, ingrijorat pentru “fetita lui”. Dar, parca nu era tata. Cand am deschid ochii lenes, se pare ca aveam 2 musafiri.

-In sfarsit, printeso. Cand naiba aveai de gand sa te trezesti? Eu vin in vizita la tine si tu stai cu curu’ la mine si bocesti ca o toanta ce esti. Nu e frumos din partea ta.

-Lexi.

Am sarit la gatul ei. Simteam nevoia sa o imbratisez. De cand vroiam sa fac asta. Mama ei ne-a despartit acum vreo 3-4 ani deoarece credea ca sunt o influenta negativa pentru fata ei, asa ca a decis sa se mute in Carolina de Nord.

-Mai usor ca ma sugrumi.

-Scuze. Dar vad ca ti s-a imbogatit vocabularul.

-Mie-mi spui? Pe mine ma terorizeaza zilnic.

-Inainte  vorbeai mai frumos.

-Ca sa vezi ce fac americanii. (Radea)

-Dar stai.

Mi-am mutat privirea spre acel baiat sexy care era in fata mea.

-Cine esti tu?

-Pai, cum tu ai tot facut pe ranita si pe moarta nu am avut cum sa ti-l prezint.

-Vorbeam cu el, Lexi.

-Dar pot foarte bine sa ti-l prezint si eu.

-Ma enervezi.

-Nu va certati din cauza mea.

Ne-a lasat masca pe amandoua.

-Sunt Joseph Anthony. Un prieten al lui Lexi. Presupun ca tu esti Sophia.

Mama, dar ce accent dragut avea.

-Da. Sunt incantata. Cum v-ati cunoscut?

-Pai, o poveste lunga. Impiedicata asta mica a dat peste mine si de atunci ne-am imprietenit.

-Chiar daca ti-am rupt tricoul.

-In ciuda acestui fapt.

-Ce bine va intelegeti. Ma bucur.

-Si noi. Bine ai venit in cercul prieteniei.

-Multumesc. Si hai gata, nu ma mai faceti sa rosesc atat.

-Hehehe, fraiero. Noi incercam sa te facem sa te simti bine si tu…

-Ma simt bine. Va asigur ca asa este.

-Mda, cum sa nu, spuse Lexi.

-Lexi, inceteaza, nu vezi ca nu vrea sa vorbeasca despre Luke?

-Pardon?!

-Aaa, scuze.

-Nu, stai. De unde stii?

-Pai, spuse Lexi, cum tu ai stat o zi intreaga in pat fara sa te preocupe macar prezenta noastra, i-am povestit prin ce ai trecut.

-Lexi, nu vreau sa…

-Soph, inteleg. Las-o balta. Nu vreau sa ma bag. Insa, din ce mi-a povestit Lexi, tu si cu Luke sunteti cei mai buni prieteni de cnd erati mici. Nu are rost sa stricati o prietenie din cauza asta. Prietenii cei mai buni sunt pe viata.

Hmm, Joseph era foarte perspicace. Imi placea. Dar nu vroiam sa vorbesc despre el acum. Dar sa stii ca Luke a bombardat-o pe Lexi cu mesajele si telefoanele. Te-a tot sunat si Lexi a facut pe tipa de la Relatii cu Clientii. O sa trebuiasca sa vorbesti cu el.

-Da, dar nu acum. Si ca sa inchei subiectul a trebuit sa deschid altul mai aiurea.

-Si cat stati?

-Adica ma dai afara? Adica ne dai afara?

-Nuuu, nu intelegeti gresit. Vreau sa stiu cat va am prin imprejurimi.

-Pai, cum am auzit ca prietena noastra are niste probleme cam naspa, am decis sa mai ramanem o vreme. Deci, ai putea sa incepi sa te obisnuiesti cu noi.

-Adica, stai…

-Nu am terminat inca, toanto. Invata sa lasi persoanele sa vorbeasca.

-Scuze.

-Ne-am inscris la acelasi liceu ca si tine; vom fi colegi. De clasa.

-Ce bineee.

Am sarit si i-am imbratisat pe amandoi.

-Dar eu nu vreau sa deranjez. O sa ii intreb pe parintii tai daca este vreun hotel prin apropiere.

-Nici sa nu aud. Vei ramane aici. Si daca nu ma insel, mama v-a instalat deja in camerele voastre.

-Da, mama ta e super.

-Merci, Joseph. Am o mica curiozitate.

-Aripile  tale… Ce culoare au? Am auzit ca baietii-ingeri  au alt fel de aripi.

-Nu ai auzit prost. Aripile mele sunt negre in coparatie cu aripile de fete…

-Hei, ma calci pe coada, ai grija, spuse Lexi in gluma.

-Cum spuneam, sunt negre. Dar sunt si mai mari.

-Trebuie sa fie foarte tari.

-Sunt. O sa le vezi in curand.

El imi zambea cu caldura si eu ii raspundeam.

-Copii, mai incet.

Stiam la ce se refera Lexi. Asa ca am decis sa schimb din nou subiectul.

-Cum v-ati inscris la mine la liceu, maine este luni si prin urmare ar trebui sa mergem la scoala.

-Mergem, spusera amandoi in cor.

-Daca o sa imi faceti asa in fiecare zi o sa ma omorati.

-Lent si cu placere, imi spuse Lexi.

Am scos limba la ea.

-Nu e vorba ca vrem sa te suparam, dar noi am avut profesori acasa. Nu am avut cum sa facem glume si misto pe seama altor persoane. Nu am gustat niciodata din viata de liceu. Si vrem sa o facem acum. Cu tine. Cand nu este prea tarziu.

-Am inteles acum. Imi pare rau.

Joseph a intervenit pentru ca stia ca daca o sa mai continuam, o sa incepem cu lamentarile.

-Si ce ore avem maine, intreba Joseph.

-Pai, cum este inceput de saptamana este ziua cea mai oribila.

-Hai, nu fi copila, sigur trebuie sa fie si ceva bun.

-Avem matematica cu domnul Alexander Joshua, apoi avem istoria artelor cu doamna Ava Medison, franceza cu domnul Christopher Francois, apoi o ora insuportabila de geografie cu doamna Mia Adisson, chimie cu doamna Ella Alexis, fizica cu doamna Samantha Logan si ultima ora de sport cu domnul Nicholas Avery, care este cel mai superb prof.

-Nu cred ca ma intrece.

-Cu siguranta nu, Joseph.

In camera mea domnea tacerea. Nu stiu din ce motiv, insa nimeni nu mai spunea nimic.

-Din intamplare, nu exista cumva vreo padure la marginea orasului?

-Pentru ce, Joseph?

Dar imi raspunse Lexi.

-Ca sa zburam, fraiero.

-Inceteaza sa ma mai faci asa.

-O fan in gluma.

-Dar nu imi place.

-O sa continui pana o sa te destepti.

-Ce  naiba…

-Hei, fetelor, potoliti-va.

-Scuze, am spus amandou.

-Deci, zburam?

Lexi parea extrem de nerabdatoare.

-Haide, Sophia, nu am mai zubar impreuna de cand..?
-De vreo 3 ani?

-Exact asa spuneam si eu.

-Sophia, imi spuse Joseph, este abia 7 seara. Oamenii nu au cum sa mearga la ora aceasta la padure. Este pur si simplu aiurea. Si ai nevoie sa zbori. Asa poti sa uiti de necazuri.

-Ai dreptate dar…

-Niciun cuvant in plus, spuse Lexi.

-Bine.  Duceti-va sa va schimbati. La Battle Ground Lake este destul de racoare seara. Iar eu ma duc sa o anunt pe mama ca iesim. Nu vreau sa intre in panica si sa anunte politia ca 3 ingeri zboara aiuriti pe cer.

Am inceput sa radem.

-Bine. Ne vedem in 10 minute in living.

-Ok.

Si Lexi imi facu cu ochiu’.

Am inceput sa ma imbrac. Nu ma duceam la nu stiu de gala asa ca mi-am pus o pereche de pantaloni de trening, care erau foarte confortbili si pufosi, un tricou, care desi parea subtire, nu era, hanoracul, si adidasii. Hahaha, radeam in sinea mea. Le-am spus lor sa se imbrace bine, iar eu… M-am ridicat de pe merginea patului si am inceput sa merg spre camera mamei.

-Mama?

-Da, scumpa mea?

-Nu este inca foarte tarziu, iar Lexi si Joseph vor sa iesim.

-Vad ca iti prieste sa stai cu Joseph.

-Da, mama. Ma simt bine. Stai linistita.

-Dar si Luke…

-Nu. Nu vreau sa incepi. Nu ma simt in stare sa stau sa palavragesc depre Luke.

-Scuze, draga mea.

-Tata unde este?

-Draga mea? Ai uitat? Este duminica, tatal tau este la meci cu prietenii lui.

-Asa este. Hai ca ma grabesc. Prietenii mei ma asteapta jos.

-Ce ma bucur ca esti din nou toata numai un zambet.

-Si eu, mama.

M-a sarutat usor pe frunte si am simtit ca sunt in siguranta.

-Aveti grija pe unde zburati. Nu vreau sa va gaseasca nu stiu cine cu vreo aripa ranita.

-Da, mama. De asta am un bunic vrajitor, vraci, ma rog.

Am ras in timp ce ieseam din camera. Dar nu era rasul meu.

De ce naiba am atatea scari in casa? Of!

-Ce se intampla aici?

-Pai, Aaron este dornic de distractie.

Cum m-a vazut, Aaron a sarit pe mine.

-Scuza-ma, baiete, ca nu ti-am dat atentie. Ma voi revansa maine seara cu o plimbare.

-Se pare ca te place, Joseph. Nu e genul de caine care sa se joace cu oricine.

-Da, e un caine foarte mare si foarte jucaus. A stat langa tine mereu cat ai bocit. Scuze, plans.

-Hai, ia gata. Iesim afara sa ne distram nu sa ne amintim despre prosti.

-Ai dreptate, Lexi. Pa, mama, am zbierat. (Stiam ca m-a auzit.)

Pe drum am ras, am glumit, am ras din nou. Ma simteam bine cu noii mei prieteni.

-De ce ai tacut ditr-o data?

-Mmama, Lexi, dar tare receptiva ai devenit.

-Mda. Deci…?

-Battle  Ground Lake este ultimul loc in care am stat cu Luke. I-am aratat aripile  mele.

-Ai facut ce?!

Joseph si cu Lexi ramasesera masca.

-Stii voi, aripile…

-De asta ne-am prins, toanto. Dar cum ai reusit? Ei…

-A fost un pret platit. Au fost frante niste aripi.

-Nu cred ca ale tale. Cine s-a sacrificat?

-Lexi, tatal meu.

-Nu se poate!
-Ba da. Nu vreau sa mai vorbesc despre asta. O sa va povestesc alta data despre ce s-a intamplat. In plus, Joseph este aici ca sa ne distram nu ca sa “bocim”.

-Heeei, imi folosesti cuvintele.

-Trebuie sa invat ceva de la tine , Lexi, nu?

-Mai bine sa nu faci asta, imi raspunse Joseph cu un zambet pe buze.

-Poate ca te voi asculta.

-Priviti!

-Wow, dar chiar ca este tare frumos.

-Stiu. Si mie imi place sa vin aici si sa zbor.

-Pai, hai s-o facem.

Simteam cum apar din nou acele furnicaturi pe spate. Ah, erau destul de placute.

-Hahaha, am fost primul.

-Nu  se pune. Esti baiat.

Lexi a scos limba la el si s-a strambat.

-Wow, dar ce au mai crescut.

-Stiu, Lexi. Si ale tale. Sunt frumoase. Cele mai frumoase aripi albe din toate cele care exista.

-Hmmm. Si ale mele?

-Scuze. Aripi albe si negre. Pot?

Intindeam mana usor spre ele. Era o senzatie noua.

-Sigur.

Simteam cum mana se scalda in penele si puful negru.

-Hmmm, negrul este o culoare atat de…senzuala.

-Sophia Eagle, nu incepe cu d-astea.

-Scuze, Lexi.

-Las-o sa spuna ce vrea.

-Tie, mai Joseph, iti convine ca te lauda. Hai sa ne intrecem.

-Hai!
Ne-am luat zborul. Era o placere sa faci asta. Putin cam interzis, dar in fine, o placere maxima. Dupa ce am dat vreo 3 ture de padure, ne-am asezat pe marginea lacului sa ne odihnim.

-Luna este superba.

-Da. Stelele sunt acolo.

-Poftim?

Lexi se uita la mine ca la poarta paisprezece.

-Bunica mereu imi spunea ca Stelele ma vor calauzi in drumul meu.

-Bunica ta este vrajitoare, nu-i asa?
-Cum ai stiut asta, Joseph? Lexi ti-a spus?

-Eu n-am suflat nicio vorbulita. Tu de unde stii?

-Pai, vrajitoarele au un fel de poveste. Ele cred ca noi depindem implicit de ele deci de Stele.

-Nu am inteles.

-Ea e mai fraiera.

-Nu cumva ai inteles tu, Lexi, si ai vrea sa-mi explici si mie?

Scoase limba la mine.

-Exact asta am vrut sa spun.

-Cum sa iti explic? Vrajitoarele cred ca ele influenteaza Stelele, iar Stelele te influenteaza pe tine, inger fiind.

-Hmmm, imi place.

-Si mie, ma urma Lexi.

-Hai sa mai dam o tura sau doua si dupa acasa. Maine avem scoala.

-Nu te mai plange atat, Sophia, nu ai de ce.

-Bine.

Pe drumul spre casa, am avut ocazia sa ii privesc mai bine si pe Lexi, dar si pe Joseph.

Lexi-cea mai buna prietena a mea-inger-17 ani. Din fetita aia mica, cu capul mare, a devenit o adevarata fetiscana frumoasa, de aceeasi intaltime cu mine, cu un par bogat si blond, cu ochii albastrii.

Joseph-noul meu bun prieten…

-Cati ani ai tu, Joseph?

-Ha?

-Cati ani ai…

-De cand sunt inger?

-Nu…

-Am 18 ani.

-Oooo, esti major. Ce bine de tine.

-De ce intrebi?

-De curiozitate.

-Ok.

Deci: Joseph-noul meu bun prieten-18 ani. Are un par brunet, cu ochii de un caprui ciocolatiu foarte ademenitor. Purta un tricou ce il facea sa para foarte sexy. Ma gandesc daca el si Lexi… dar nu cred. Lexi nu este tipul acela de fata. Sau da?

-Sophia?

-A, da?

-Unde  naiba erai cu gandul?

-Departe.

-Am observat, spuse Lexi.

-A intrebat Joseph de ora la care intram maine la liceu.

Mi-am intors privirea spre el.

-Intram la, aaa, la 13:00.

-Ok. Merci pentru raspuns.

-Stati pe  loc.

-Poftim?

Am privit in fata mea la un metru departare si am vazut un om. Era barbat si era fooarte inalt. Joseph se asezase in fata mea si a lui Lexi. Adoptase o pozitite protectoare. Mana lui dreapta imi atingea soldul, presupunand ca mama stanga soldului lui Lexi. Acum da, ma simteam protejata.

-Ce vrei de la noi?

Vocea ii era serioasa. Puteam sa jur ca daca i-as fi intalnit privirea, ea ar fi fost extrem de rece si calculata.

-Nu va speriati asa. Am simtit Puterea si am venit sa vad ce este cu Ea.

-Pazitorule, ia-ti catrafusele si pleaca de aici.

-Tu trebuie sa fi Lexi Destiny. Am auzit ca esti foarte vorbareata.

-Ai vreo problema cu asta?

-Lasa-o in pace.

-Iar tu trebuie sa fi Joseph Anthony. Ce cautati voi doi aici ?

-S-au mutat aici. La mine acasa.

-Acest timp de miscare trebuie anuntata Pazitorilor imediat.

-Mda. Bine, prajino. Ai terminat ?

-Incepi sa ma enervezi, micuto.

-Nu suporta sa ma faca cineva asa.

-Ca sa vezi cum ma simt eu…

-Incetati.

Vocea lui Joseph era grava.

-Ai verificat ce era cu Puterea. Acum poti pleca sau te mai retine altceva ?

-Nu ma mai retine nimic. Insa, ar trebui sa o invatati pe mititica cum sa vorbeasca.

-Am 17 ani.

-Bine, nu conteaza. Aveti grija cum zuburati. Nu vreau sa fiu nevoit sa Le spun ca trebuie sa mai taiem cateva aripi. Presupun ca tu, Sophia, ai vazut cum este. Nimic placut.

-Asa este.

Si, fara sa mai spuna ceva, s-a indepartat de noi. Am vazut cum Joseph se destindea.

 -Va simtiti bine ?

-Da, am raspuns cu glasul inca tremurand.

-Esti sigura?

S-a intors si m-a privit.

-Da, multumesc. Ce mai sfarsit de saptamana… Se presupune dca duminica de obicei, oamenii se distreaza. Noi dam de necazuri.

Noi nu suntem oameni, Sophia.

-Suntem. Pe jumatate, Joseph.

-Am orgoliul in totalitate ranit si distrus, la dracu’.

-Nu mai bombani, Lexi. Bine ca nu a fost ceva mai rau.

-Ce naiba putea sa fie mai rau de atat ?

Deshisesem gura, insa Joseph mi-a luat-o inainte.

-Nu vrei sa stii.

Mi-a intalnit privirea si am dat din cap.